Arhivele Naționale din Letonia au desecretizat dosarele KGB, care au apartinut filialei serviciului secret al URSS din RSS Letonia. După cum reiese din datele de pe site-ul arhivei, au fost făcute publice mai multe mii de dosare care conțin informații despre activitatea agenților KGB, numele lor, diverse ordine emise de KGB, liste ale persoanelor care trebuie recrutate, liste ale celor deja recrutați etc.

 Unele documente sunt disponibile pentru toti utilizatorii. Este suficient să te inregistrezi pe site.

Pe site-ul Arhivelor Naționale se pot consulta documente din mai multe categorii: cartea de telefoane KGB din RSS Letonia, lista persoanelor care au colaborat cu KGB, listă alfabetică a agenților, informatii de arhiva ale Comitetului Central al Partidului Comunist al Letoniei, aparatul KGB, inventarul de agentura și dicționarul ofiterului de contrainformații.

Este interesant faptul că printre dosarele personale a fost găsit și unul pe numele lui Alexander Kudriașov, născut în 1939. Se pare că este vorba despre mitropolitul ortodox actual al Letoniei, Alexander. Ierarhul a fost recrutat de KGB în ianuarie 1982 și a lucrat pentru forțele de securitate sub pseudonimul „citately” (”cititorul”).

Potrivit portalului Kompromat.lv, înainte de a intra in lumea bisericeasca, viitorul mitropolit a lucrat ca barman în restaurantul ”Tallinn” din Riga, unde a atras atenția ofițerului KGB Alexander Ișcenko. Acesta l-a recrutat pe Alexander, după care a început promovarea activă a acestuia pe scara ierarhica. Kudriașov a fost numit episcop în Letonia după moartea Mitropolitului Leonid.