Parlamentul britanic va vota dacă aprobă sau nu acordul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, pe tema Brexit, până la data de 21 ianuarie, a informat marți purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Votul pe tema brexit ar fi trebuit să aibă loc pe 11 decembrie, însă premierul a decis amânarea acestuia, de teamă că acordul va fi respins de Camera Comunelor.

Theresa May a precizat că va merge la Bruxelles pentru noi discuţii cu liderii Uniunii Europene.

Purtătorul de cuvânt a mai informat că premierul britanic a avut o întâlnire productivă cu omologul său olandez, Mark Rutte. Cei doi au convenit să lucreze pentru a găsit o soluție la situația actuală.

Theresa May va ține o ședință de Cabinet miercuri după-amiază. Marți, aceasta a anunțat că se va întâlni cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.