Sully, labradorul lui George H.W. Bush, va călători alături de sicriul fostului preşedinte american, decedat sâmbătă la vârsta de 94 de ani, în zborul spre Washington, potrivit unei surse la curent cu pregătirile, relatează CNN, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al lui George H.W. Bush, Jim McGrath, a postat duminică o fotografie cu Sully culcat lângă sicriul acoperit de drapelul american al stăpânului său, însoţită de textul ”Misiune îndeplinită”, conform ediţiei franceze a Huffington Post.

Fotografia a devenit imediat un adevărat fenomen pe reţelele de socializare.

Extrem de bine pregătit să ofere asistenţă, Sully a avut grijă până în ultimul moment de stăpânul său, care se deplasa cu foarte mare greutate din cauza bolii Parkinson de care suferea.

Fostul preşedinte american George H. W. Bush a murit vineri, 30 noiembrie, la vârsta de 94 de ani, anunțul fiind făcut de fiul său George W. Bush, cel care era președinte al SUA în 2005 când Angela Merkel a devenit cancelar al Germaniei.

George Herbert Walker Bush a fost cel de-al 41-lea preşedinte al SUA (1989-1993), anterior vicepreședinte al Statelor Unite în timpul celor două mandate ale președintelui Ronald Reagan (1981-1989), precum și director al CIA în perioada 1976-1977 în timpul președinției lui Gerald Ford.

Mandatul său de președinte (1989-1993) a fost marcat de dimensiunea politicii externe și schimbarea ordinii internaționale bipolare. George H.W. Bush a preluat de la Ronald Reagan misiunea de a pune capăt Războiului Rece, iar la scurt timp după căderea Zidului Berlinului și debutul revoluțiilor anti-comuniste din Europa de Est, cel de-al 41-lea președinte al SUA s-a întâlnit la Malta (2-3 decembrie 1989) cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov pentru a discuta despre schimbările rapide din Europa, odată cu ridicarea Cortinei de Fier și căderea Zidului Berlinului, care a separat Estul de Vestul Europei mai bine de patru decenii.

În istoriografia Războiului Rece, summitul Bush – Gorbaciov de la Malta este considerat sfârșitul Războiului Rece, o evoluție care doi ani mai târziu a fost marcată oficial prin dizolvarea și dezintegrarea Uniunii Sovietice.