Ministrului Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov va discuta luni la Moscova cu reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini.

Anunţul a fost făcut de reprezentantul oficial al MAE al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, joi, în cadrul briefingului tradiţional.

„Este preconizat un schimb de opinii pe marginea subiectelor aflate pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului ministerial al OSCE de la Milano, privind reglementarea transnistreană şi alte probleme de interes reciproc”, a afirmat Zaharova.

Cea de-a 25-a reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe din statele OSCE va avea loc în perioada 6-7 decembrie la Milano, sub preşedinţia italiană. Anterior, Lavrov a confirmat că va participa personal la reuniune.

Anterior cei doi oficiali au declarat că îi unește nu doar politica externă ci și o prietenie de mai mulți ani.

Menționăm că, în ultima lună șeful Misiunii OSCE în Moldova Claus Neukirch, a mers deja de două ori la Tiraspol pentru a discuta cu separatiștii despre o nouă întrevedere în formatul 5+2.