O femeie din Maroc a fost găsită vinovată de instanță că l-a ucis pe fostul ei iubit și l-a gătit cu orez!

 Femeia, a cărei identitate n-a fost dezvăluită, a fost timp de șapte ani iubita celui pe care l-a ucis cu bestialitate, a dezvăluit themirror.co.uk. potrivit Libertatea.

Când acesta a decis s-o părăsească și a anunțat-o că se va însura cu altcineva, femeia l-a ucis, dar nu s-au dat detalii despre cum a făcut această faptă abominabilă.

Femeia a gătit apoi un fel tradițional de mâncare, denumit machboos, cu mult orez și cu carne.

Carnea pe care a folosit-o a fost cea a fostului iubit. Mâncarea le-a oferit-o unor muncitori, care au realizat că e ceva în neregulă. Fratele victimei a descoperit un dinte în blenderul femeii.

 După analize amănunțite s-a constatat că era vorba de un dinte al victimei. Femeia a fost acuzată de crimă. Ea a negat inițial, dar apoi a recunoscut fapta. Și a motivat că a fost un moment de nebunie. Ea urmează să fie judecată și să-și afle pedeapsa.