20 February, 2017

Oficial militar american: „Rusia este amenințarea numărul 1 pentru Statele Unite”

Oficial militar american: „Rusia este amenințarea numărul 1 pentru Statele Unite”
FOTO: BBC
Activitățile militare în creștere în întreaga lume ale Rusiei îi îngrijorează pe oficialii militari americani de top, care au declarat că remodelează planurile privind bugetul Apărării pentru a aborda mai bine ceea ce consideră acum a fi cea mai presantă amenințare la adresa securității Statelor Unite, relatează Agerpres.

Rusia este amenințarea numărul 1 pentru Statele Unite. Avem de a face cu un număr de amenințări, dar Rusia ar putea fi, din cauza aspectului nuclear, o amenințare existențială pentru Statele Unite”, a declarat secretarul Forțelor Aeriene, Deborah James, pentru Reuters, într-un interviu la Forumul Reagan pentru Apărare Națională, o reuniune care are loc anual, informează Digi24.

Comentariile sale intervin în timp ce Pentagonul finalizează o evaluare de securitate clasificată pentru președintele ales Donald Trump, care a promis să majoreze cheltuielile de apărare ale Statelor Unite, mai scrie sursa citată.

Declarațiile oficialului militar american au loc și în contextul în care președintele ales al SUA, Donald Trump, și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și-au exprimat opinia cu privire la un dialog constructiv între cele două puteri.

Președintele ales al SUA a anunțat săptămâna trecută că propunerea sa pentru secretar al Apărării este generalul James Mattis, fost comandant militar al trupelor americane în Irak și Afganistan, dar și fost comandant suprem al Comandamentului Aliat pentru Transformare (Allied Command Transformation – ACT), comandament militar al NATO creat după restructurarea din 2003 și având drept rol gestionarea procesului de transformare militară a forțelor și capabilităților aliate.

sursa: Caleaeuropeana.ro

Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER

Ultimele știri