În cadrul proiectului „100 de biblioteci pentru 100 de ani”, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a început distribuirea pachetelor cu cărți ce vor ajunge la bibliotecile amenajate în cadrul asociațiilor și parohiilor românești din diaspora.

În cursul zilelor de joi, 15 noiembrie și vineri, 16 noiembrie a.c. au fost expediate 1.800 de volume către beneficiari din Italia (9 pachete), Spania (8 pachete), și Austria (un pachet), se arată într-un comunicat al MRP.

Fiecare pachet conține 100 de titluri de carte românească, începând cu povești, poezii și basme, romane pentru copii, literatură clasică – proză, literatură clasică – poezie, literatură contemporană – proză, literatură contemporană – poezie, și continuând cu volume despre geografia României și volume despre istoria românilor.

În total, în cadrul acestui proiect vor beneficia de fond de carte în limba română 100 de asociații și parohii românești din străinătate care au transmis, în prealabil, solicitări în acest sens către MRP, cu sprijinul misiunilor diplomatice ale României.