Cancelarul german, Angela Merkel, a fost confundată cu soția președintelui Franței, Emmanuel Macron, de către o femeie în vârstă de 100 de ani venită la ceremonia organizată la Paris pentru marcarea a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial.

„Sunteți doamna Macron”, i-a spus o doamnă zâmbăreață în vârstă de 100 de ani Angelei Merkel. Aceasta a ținut să îi precizeze în franceză: “Sunt cancelarul german.”

„Este fantastic”, a precizat femeia.

„Domnule Macron, nu este posibil, o femeie ca mine să îi strângă mâna președintelui Republicii. Este fantastic”, i-a spus aceasta președintelui Franței.

Reuniți la Paris, 60 de lideri din întreaga lume au omagiat împreună, lângă Arcul de Triumf din Paris, 100 de ani de la sfârșitul primei conflagrații mondiale.

Momentele de omagiu, marcate de muzică solemnă, au fost încheiate printr-un discurs al președintelui francez, care s-a adresat liderilor lumii spunând că acum 100 de ani ”Europa aproape că s-a sinucis” și criticând naționalismul.

Sursa: Calea europeană.ro