Explozie de lumină, culoare şi sunet la Iași! Magia iernii - aşa cum au văzut-o mai mulţi artiști internaționali din domeniul animaţiei grafice - a fost proiectată pe faţada Palatului Culturii. Totul, în cadrul unei competiții de video-mapping, care a strâns în centrul oraşului sute de curioşi, scrie digi24.ro.

Arhitectura impozantă a Palatului Culturii a fost pusă în valoare de proiecţiile spectaculoase. Creaţiile artiștilor din România, Belgia, Polonia, Italia și Mexic au fost concepute special pentru clădirea istorică. Iar concurenţii lucrează de trei luni la acest proiect.

„Am vrut să ne jucam un pic și am vrut să punctăm anumite aspecte ale iernii și un pic din magia iernii cumva. Ca proces a fost destul de complex pentru că e o suprafaţă destul de mare dar ne-am distrat făcând chestia asta și ne-am simțit bine și ne-am bucurat de experianță”, a spus Andrei Cozlac, concurent din România.

Fiecare priecţie, cu câte un tablou de iarnă, a durat în jur de cinci minute. Câştigătorul a fost desemnat de spectatori, prin SMS.

„Ne-am dori să creăm un festival pe care să îl creștem de la an la an și care să fie reprezentativ pentru comunitatea ieșeană”, a spus Simona Teodorescu, organizator.

Cele mai multe voturi le-au strâns doi concurenţi din Belgia. Ambii lucrează pentru companii din domeniul proiecţiilor arhitecturale și se vor întoarce acasă cu premiul de 5.000 de euro.

„Este pentru prima dată când participăm la un astfel de concurs. Arhitectura palatului este într-adevăr impresionantă”, a spus Benoit Dal, participant din Belgia.

Cele șase proiecţii cu iarna văzută de artiştii neconvenţionali pot fi admirate până la sfârşitul anului.