O militantă împotriva corupţiei din Ucraina, Katerina Gandziuk, grav rănită după un atac cu acid, a decedat la spital, informează duminică AFP, citând surse din anturajul acesteia.

"Katia (Katerina) a murit.Detaliile vor fi disponibile în curând", a indicat pe Facebook un grup care a publicat până acum cu regularitate buletine despre starea de sănătate a activistei şi informaţii cu privire la investigarea acestui atac, scrie agerpres.ro.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a confirmat decesul şi a prezentat condoleanţe rudelor militantei în timpul unei întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii ucrainene din Turcia, unde efectuează duminică o vizită oficială.

"Mă adresez forţelor de ordine să facă tot posibilul pentru ca asasinii Katerinei Gandziuk să fie găsiţi, judecaţi şi pedepsiţi", a scris de asemenea Poroşenko într-o postare pe contul său de Twitter.

Militantă şi consilieră a primarului din Herson (sud), Katerina Gandziuk, 33 de ani, a denunţat corupţia în cadrul filialei regionale a Ministerului de Interne ucrainean şi a fost atacată la sfârşitul lunii iulie, când un necunoscut a aruncat asupra ei aproape un litru de acid sulfuric.

Ea a fost spitalizată în stare "gravă", cu arsuri pe mai mult de 30% din suprafaţa corpului său.

Potrivit vesti.ukr, Katerina Gandziuk a decedat în urma unui cheag de sânge, după o serie de intervenţii chirurgicale la care a fost supusă în urma atacului.