Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) salută inițiativa Ambasadei României în Republica Federală Germania de a promova conceptul reţelelor socio-profesionale formate din români care își derulează activitatea pe teritoriul statului german, ca modalitate de a încuraja coeziunea și dezvoltarea comunităților românești., se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Este vorba despre medici, It-iști, arhitecţi, constructori, jurişti, cadre universitare, cercetători, studenţi etc care aduc cinste României și plus valoare atât țării din care provin, cât și celei de rezidență.

Munca echipei de la ambasadă, condusă de Excelența Sa, domnul ambasador Emil Hurezeanu, este un model pentru toate statele în care există comunități românești, iar lansarea în premieră a Rețelei medicilor români din Germania este un prim pas către încurajarea tuturor românilor de a se uni sub forma rețelelor profesionale sau a asociațiilor pentru a lucra împreună și a dezvolta proiecte de interes comun”, a subliniat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.

MRP își propune extinderea inițiativei Ambasadei României la Berlin către toate țările în care există români și va începe o campanie de promovare prin instrumentele de Social-Media și via email a acestui concept.

Lansarea Rețelei medicilor români din Germania a avut loc pe data de 30 octombrie, la Berlin, în prezența a numeroși profesioniști ce activează în domeniul medical.