Europa este dezbinată, deşi Cortina de Fier a căzut cu aproape 30 de ani în urmă. Motivele sunt de ordin social-cultural şi religios, arată un studiu realizat de Pew Research.

Pe lângă diferența de viziuni din interiorul țărilor europene, există și o mare diferență de percepții și între țări, dacă privim Europa de la est la vest, afirmă sursa citată.

Printre subiectele care îi împart pe europeni este acceptul musulmanilor sau evreilor. Astfel cei mai conservatori în privința musulmanilor sunt armenii: doar 7% dintre ei ar accepta un asemenea membru în familie. În Moldova 30% din cei intervievați ar accepta un musulman.

În privința evreilor, tot armenii sunt cei mai conservatori: aici 28% i-ar accepta în familia lor, în timp ce în țara noastră sunt 40%. În vestul Europei gradul de acceptabilitate depășește 50% față de musulmani și 96% față de evrei.

Moldovenii se află pe primele locuri la capitolul culturii. Suntem printre cei care spune că „Poate țara noastră este departe de a fi perfectă, dar cultura noastră este mai presus de oricare alte”. Lideri la acest capitol sunt grecii, acolo 89% sunt mândri de cultura loc. Aceștia sunt urmați de georgieni și armeni, cu peste 80%, apoi românii, bulgarii, rușii, dar și balcanicii. Cei mai mulți dintre români consideră că pentru a fi un bun român trebuie să se nască pe teritoriul României și din părinți români.

La capitolul limbii vorbite ca și marcă a identității naționale, cei mai conservatori sunt georgienii și Olandezii. Aici peste 90% din cei intervievați au declarat că pentru a fi un bun cetățean al acestui stat, trebuie să cunoști limba. În schimb, doar 2/3 dintre moldoveni consideră că acest lucru este destul de importantă pentru a fi un bun cetățean.

Est-europenii sunt cei mai conservatori din punct de vedere religios. Astfel, pe prima poziție printre cei care consideră religia ca o parte a identității naționale, sunt armenii 82%. Această afirmație au răspuns și 63% dintre moldoveni, rușii sunt în proporție de 57 la sută, iar românii sunt 74%.

Căsătoriile persoanelor de același gen este încă un subiect care divizează Europa. Cum și era de așteptat, vest-europenii sunt mai toleranți față de cei din Europa centrală și de est. Cei mai mulți care se declară împotrivă sunt georgienii și armenii: cu peste 95% din respondenți. La acest capitol 92 la sută dintre moldoveni sunt împotrivă. La celălalt capăt sunt Suedezii și danezii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sondajul a fost realizat în 34 de țări din Europa și fosta URSS.