Țările occidentale au condamnat ”alegerile” organizate în teritoriile ocupate de Rusia în estul Ucrainei. Reuniti în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului de Securitate al ONU, reprezentanții occidentali au declarat că ”alegerile” din teritoriile controlate de separatiștii susținuti de Rusia contravin acordurilor de la Minsk.

În special, reprezentantul Suediei, Olof Skoog, a declarat că acțiunile Rusiei în estul Ucrainei reprezintă o încercare de a redesena frontierele în Europa. El a cerut Rusiei să își folosească influența pentru a împiedica desfășurarea alegerilor, scrie paginaderusia.ro.

Reprezentantul american, Jonathan Cohen, a promis că sancțiunile SUA împotriva Rusiei nu vor fi ridicate până când integritatea teritorială a Ucrainei nu va fi restabilită în granitele din 2013.

Înainte de sedință, Rusia a propus să se ofere invitatei sale Elena Kravcenko, șefa ”Comisiei Electorale Centrale din LNR”, să participe la dezbatere. Consiliului de Securitate al ONU a respins inițiativa.

Apoi, Vasili Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, a menționat că acordurile de la Minsk interzic organizarea alegerilor locale, nu și a șefilor „republicilor”. De asemenea, el a acuzat Kievul că a încălcat acordurile de la Minsk și ca legea ucraineană privind statutul special al „DNR” și „LNR” contravine prinicpiilor Acordurilor de la Minsk.

Diplomatul american i-a reamintit că potrivit Acordurilor de la Minsk, OSCE este însărcinat cu monitorizarea alegerilor, care trebuie să aibă loc în conformitate cu legislația ucraineană și standardele OSCE.

„Votul de pe 11 noiembrie nu satisface niciuna dintre aceste condiții”, a subliniat Cohen. „Acordurile de la Minsk cer dezarmarea gruparilor armate ilegale și retragerea forțelor armate străine din estul Ucrainei. Cu toate acestea, Rusia folosește aceste alegeri pentru a obține un rezultat opus – încearcă să consolideze pozițiile așa-numitelor republici”, a spus diplomatul SUA.

Reprezentantul permanent al Ucrainei, Oleg Nikolaenko, a declarat că alegerile din Donbas ar putea fi o nouă scuză pentru escaladarea conflictului. Potrivit diplomatului ucrainean, Rusia amenință transportul ucrainean din Marea Azov. De asemenea, el a acuzat Rusia de furnizarea de arme în zona de conflict din estul Ucrainei din Crimeea anexată. Nikolaenko a mai spus că Moscova intenționează să desfășoare arme nucleare în peninsulă.

La 11 noiembrie, separatiștii pro-ruși care controlează o serie de teritorii in estul Ucrainei, intenționează să organizeze alegeri pentru șefii autoproclamatelor „republici populare” din Donețk și Lugansk, precum și alegerile pentru „parlamentele locale”.