Unsprezece marinari, dintre care opt polonezi, au fost răpiţi sâmbătă dimineaţă de piraţi în apropierea coastei Nigeriei, au anunţat luni reprezentanţii companiei care deţinea nava, relatează Reuters.

Momentan nu există informaţii despre naţionalitatea celorlalţi membri ai echipajului. Alţi nouă marinari care se aflau pe navă au scăpat nevătămaţi, mediafax.ro.

Nava aparţine companiei Midocean, care a refuzat să ofere informaţii despre identitatea sau naţionalitatea membrilor echipajului. Informaţia despre cei opt marinari polonezi a fost transmisă de către Jacek Czaputowicz, ministrul polonez de Externe.

„Prioritatea noastră este să asigurăm eliberarea celor 11 ostatici. Vom lucra împreună cu partenerii noştri şi cu autorităţile locale”, a transmis compania Midocean printr-un comunicat.

„Familiile membrilor echipajului răpiţi sunt ţinute la curent cu orice informaţii apar”, se menţionează în comunicat.

În acest moment nava a ieşit din zona de risc. Pirateria este un eveniment frecvent în zona coastei nigeriene şi în Golful Guineei.