(UPDATE) Un atacator a deschis sâmbătă focul într-o sinagogă din oraşul Pittsburgh din statul american Pennsylvania. Conform informaţiilor primite de la autorităţi, cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte12 persoane au fost rănite, printre care şi trei ofiţeri de poliţie. Atacatorul a fost descris ca fiind un bărbat alb, antisemit, în vârstă de 46 de ani, care a strigat „Toţi evreii trebuie să moară!„.

Serviciile de urgenţă au fost chemate la sinagoga din cartierul Squirrel Hil în jurul orei locale 10.00 (17.00, ora României). Incidentul a avut loc în timpul unei slujbe.

Atacatorul s-a predat şi se află în acest moment în custodia poliţiei, conform CNN. Martorii au transmis că atacatorul este „un bărbat alb, solid şi cu barbă”.

„Sunt mai multe victime, este imperativ ca oamenii să rămână în case şi să se adăpostească”, a declarat Jason Lando, purtătorul de cuvânt al poliţiei locale.

Departamentul de Securitate Publică din Pittsburgh a transmis printr-un mesaj pe Twitter că a fost raportat un „atacator activ" şi a sugerat locuitorilor să evite zona.

Preşedintele american Donald Trump a postat un mesaj pe Twitter prin care a transmis că urmăreşte evenimentele din Pittsburgh.

„Urmăresc desfăşurarea evenimentelor din Pittsburgh, Pennsylvania. Autorităţile sunt la faţa locului. Locuitorii din zona Squirrel Hill ar trebui să rămână la adăpost. Se pare că sunt mai multe victime", a transmis Trump.

Autorităţile au transmis că au trimis ofiţeri la mai multe sinagogi din oraş, ca modalitate de precauţie.