Un tânăr din statul american Utah este acuzat de omor după ce și-ar fi ajutat o prietenă de 16 ani să se sinucidă într-o pădure. Adolescentul și-a recunoscut fapta, însă crede că este vinovat de o infracțiune mai puțin gravă.

Procurorii americani susțin că Tyerell Przybycien a contribuit la moartea prieteni sale, Jachandra Brown, în mai 2017. Tânărul de 19 ani ar fi ajutat-o pe adolescentă să se spânzure într-o pădure. El este acuzat că i-a cumpărat funia, a prins-o de un copac și că i-a pus adolescentei de 16 ani la dispoziție un scaun, scrie People.

Potrivit anchetatorilor, Przybycien este fascinat de moarte și a fost încântat de faptul că o poate ajuta pe fată. El i-a fi trimis un mesaj șocant unui prieten: „E ca și cum scap ușor după ce am omorât pe cineva”.

Tânărul este acuzat că ar fi fost prezent și că a filmat momentul în care Jachandra s-a sinucis. Potrivit procurorilor, în imagini se vede cum fata chicotește înainte de a-și pierde cunoștința și de a cădea de pe scaunul folosit ca sprijin.

Tyerell Przybycien a continuat să filmeze și i-a spus fetei: „Confirmă-mi dacă ești ok”. Clipul se încheie după ce tânărul spune „Cred că o să las asta aici acum”.

Trupul adolescentei a fost descoperit, la scurt timp, de o persoană care trecea prin zonă, iar tânărul a fost găsit plângând în apropierea cadavrului fetei. Anchetatorii susțin că fata nu ar fi reușit să se sinucidă dacă nu ar fi fost ajutată de Przybycien.

Pentru fapta sa, Przybycien riscă închisoarea pe viață. În schimb, tânărul și-a recunoscut vinovăția pentru o altă acuzația – deținerea de materiale pornografice cu copii. La începutul lunii decembrie, tânărul va fi audiat din nou.

Sursa: libertatea.ro