Proiectul de lege care prevede facilitarea accesului românilor din Republica Moldova, Ucraina, Serbia și alte comunități istorice pe piața forței de muncă din România a primit marți aviz favorabil în Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Potrivit Infoprut, inițiativa prevede completarea OG nr. 25/2014  cu o nouă literă, având următorul cuprins: „n) străinii vorbitori de limbă română de nivel B1 sau B2, cetățeni ai Republicii Moldova și ai altor state în care există comunități de români, care pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României pe o perioadă de cel mult 1 an”, aspect care elimină obligativitatea obținerii de către angajator a avizului de angajare în cazul românilor din state non-UE.

Propunerea a fost inițiată pe  3 mai 2018 de către deputatul Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, împreună cu deputatul Petru Movilă, vicepreședinte al Grupului parlamentar al PMP, și alți parlamentari unioniști din Partidul Mișcarea Populară, Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat.

Comunitățile istorice de români din statele nemembre ale Uniunii Europene reprezintă partea cea mai vulnerabilă economic a națiunii române. Este firesc ca acești români aflați în dificultate să-și îndrepte privirile către România, de la care așteaptă înțelgere, deschidere și susținere practică. (…)  Românii din Basarabia, ținutul Herța, nordul Bucovinei, Voievodina, Timoc sau din Albania și Macedonia de Nord, vorbitori de limbă română de nivel B1 sau B2, sunt nevoiți să-și caute de muncă pe piața altor state membre ale Uniunii Europene, care au dezvoltat un cadru legislativ cu mult mai simplu și mai generos decât cel al României. Sperăm că membrii Camerei Deputaților vor manifesta consecvență și fidelitate în raport cu textul Declarației Parlamentului României din 27 martie 2018 pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 2018, și vor susține proiectul nostru de lege, atât în beneficiul economiei românești, cât și al comunităților istorice de români din jurul granițelor și Balcani”, declara anterior Codreanu.