Un militar din cadrul Misiunii Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan a fost ucis, iar alţi doi au fost răniţi în urma unui atac produs în provincia afgană Herat, informează site-ul agenţiei Reuters.

"Un militar din cadrul Misiunii Susţinere Determinată (Resolute Support) a fost ucis în provincia Herat. Alţi doi militari au fost răniţi în incident. Datele iniţiale arată că atacul a fost comis de un membru al serviciilor de securitate afgane", a transmis Misiunea NATO din Afganistan.

Alianţa Nord-Atlantică nu a dezvăluit naţionalităţile victimelor.