Cel mai lung pod maritim din lume, lung de 55 de kilometri, se va deschide, oficial, săptămâna aceasta. Acesta leagă Hong Kong și Macao de orașul Zhuhai, în China. Construcția a durat 9 ani și a costat, neoficial, 20 de miliarde de dolari.

La ceremonia de deschidere de marți va asista și președintele Chinei, Xi Jinping, alături de mai mulți oficiali din Hong Kong și Macao. Podul, însă, va fi deschis traficului miercuri.

Deschiderea oficială a podului a fost programată inițial în 2016, însă nu a fost gata la timp. Construcția reprezintă un element cheie pentru zona numită 'Greater Bay Area', un plan al guvernului de la Beijing pentru a lega orașele Hong Kong, Macao, Guangzhou, Shenzen, Zhuhai, Foshan, Zhongshan, Dongguan, Huizhou, Jiangmen și Zhaoquing pentru a forma un hub economic. Autoritățile mai speră că podul va contribui la creșterea turismului în zonă.

CNN arată că podul are șase benzi, patru tuneluri și patru insule artificiale, create special pentru acest pod.

Se estimează că pe noul pod vor circula aproximativ 40 de mii de mașini zilnic, inclusiv autobuze, care vor ajunge la un nivel de 10 minute.