Un tânăr din orașul Zalău, România, ce lucrează ca şofer în Franţa a intervenit salutar acordând primul ajutor unui bărbat de 40 de ani, după un accident grav pe o autostradă de lângă Paris, în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială plină de butelii de gaz

Joi după-amiază, în jurul orei 15.00, Adrian Mica conducea o autoutilitară pe Autostrada A4, când a fost martorul unui grav accident rutier, în care au fost implicate un autoturism Renault şi un camion ce transporta butelii de gaz, scrie sportulsalajean.ro.

Astfel, în timp ce rula pe sensul opus, şoferul de pe Renault a aţipit la volan şi a intrat în spatele autospecialei. Impactul a fost unul violent, astfel că buteliile au căzut ca şi popicele pe drum pe lângă celelalte maşini aflate în trafic, existând oricum posibilitatea unei explozii.

De cealaltă parte, autoturismul a fost proiectat pe contrasens, deşi între cele două sensuri exista un parapet solid de aproximativ un metru!

Maşina a trecut aproape transversal pe celălat sens şi s-a oprit pe banda de urgenţă, undeva în faţa românului aflat la volan.

Fără să stea prea mult pe gânduri, românul s-a dat jos din autovehicul şi s-a îndreptat de urgenţă spre autoturismul avariat, în care se afla o singură persoană, şoferul în vârstă de 40 de ani.

Adrian Mica i-a acordat acestuia primul ajutor, după care a decuplat bateria pentru evitarea producerii unui incendiu.

Din fericire, şoferul de pe Renault a scăpat ca prin minune cu răni superficiale la mâini, în timp ce şoferul de pe autospecială a avut un şoc puternic.