Cea mai nouă hartă a globului arată că toatele celelalte de până acum sunt greșite. Specialiștii englezi au relizat o nouă reprezentare globală, susținând că țările sunt acum prezentate în mărimea corectă. Cea mai folosită hartă a lumii nu a mai fost modificată din 1956 iar experții britanici au realizat acum o versiune actualizată.

Există diferențe față de reprezentările anterioare, iar cele mai evidente sunt suprafețele micșorate considerabil ale Statelor Unite și Rusiei, scrie Libertatea.

Potrivit hărții realizate de Neil R Kaye de la Met Office, Institutul Climatic Britanic, Africa este de două ori mai mare decât cele două continente menționate, iar India este mai mare decât Peninsula Scandinavă.

Până acum, se folosea o hartă globală bazată pe proiecția Mercator, făcută în anul 1956 pentru a-i ajuta pe navigatori, dar acum există discrepanțe față de aceasta, relatează thesun.co.uk.

Pe vechea hartă, Groenlanda și Africa apar aproximativ de aceeași mărime, Alaska pare mai mare decât Statele Unite, iar Antarctica apare și ea mult mai mare decât celelalte continente. În noua reprezentare, țările din emisfera nordică sunt mai mici decât în reprezentarea precedentă.

Harta a fost creată după introducerea datelor de la Institutul Climatic Met Office în programul Ggplot, pentru programare statistică, susține creatorul ei. A fost folosită o proiecție stereoscopică, modalitate de transpunere a unei sfere într-un plan drept iar latitudinea și longitudinea a fost centrată pentru fiecare țară în parte pentru realizarea hărții finale.