Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pledează pentru măsuri de coordonare în scopul evitării unui război cu Alianţa Nord-Atlantică, denunţând exerciţiile militare efectuate de NATO în Europa de Est, inclusiv în România.

"Noi am spus mereu, iar acestea nu sunt vorbe goale, suntem favorabili unei Europe puternice şi stabile. O Europă care să îşi stabilească singură viitorul şi partenerii. Nu sunt sigur că acum este independentă. Liderii europeni au început să conştientizeze acest lucru. Este cazul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, cu proiectul său de reformare a Uniunii Europene. În materie de securitate, Macron şi alţi lideri apreciază că Europa nu mai trebuie să mizeze exclusiv pe Statele Unite. Eu spun cât se poate de neutru că Europa are acest drept. Dar cum ar trebui să fie formulat acest lucru? Nu ştiu. Deoarece, în acelaşi timp, se vorbeşte despre înfiinţarea unui spaţiu «Schengen militar» care ar permite aducerea mai rapidă a armelor grele până la frontierele Rusiei. Există manevre militare organizate de NATO în ţările baltice, în Polonia şi în România. Prin contrast, manevrele militare organizate de Rusia şi China s-au derulat în mijlocul Siberiei", a declarat Lavrov într-un interviu acordat postului RT France şi publicaţiilor Paris Match şi Le Figaro, scrie Mediafax.ro.

Întrebat dacă aceste manevre militare nu reflectă cumva temeri privind un război mondial, Lavrov a răspuns: "Sper că nu vom ajunge acolo. Dar absenţa dialogului între militarii ruşi şi NATO este preocupantă. Consiliul NATO-Rusia s-a reunit de trei ori, fără rezultat".

Şeful diplomaţiei ruse a subliniat că este necesar ca Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică să comunice, avertizând că "nimeni nu ar ieşi învingător în urma unui război nuclear".