Senatul României a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în unanimitate (83 de voturi 'pentru'), propunerea legislativă prin care se declară municipiul Iaşi drept Capitală istorică a României pentru reconsiderarea rolului istoriei şi al culturii naţionale.

Pornind de la promisiunea făcută de Carol I - 'Mă oblig după o lungă aşteptare a face a se da Iaşilor o răsplătire pentru marile sacrificii, ce acest nobil oraşu au făcut cauzei Unirei' -, iniţiatorii acestui proiect legislativ considerăm că, în An Centenar, trebuie să instituim o recunoaştere morală oraşului care, prin elitele sale, a acceptat sacrificiul fondator, pentru realizarea celui mai important proiect de ţară al românilor. (...) Capitală a Moldovei medievale şi moderne vreme de trei secole (1564-1862), Iaşiul este locul unde s-au petrecut multe din momentele înălţătoare ale istoriei, culturii şi ştiinţei româneşti. Se cuvine ca, în An Centenar, să completăm recunoaşterea statutului Iaşiului prin instituirea sa ca şi Capitală istorică a României", se arată în expunerea de motive a actului normativ, potrivit Agerpres.

Propunerea, iniţiată de un grup de deputaţi, va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.