Pentru Macedonia, Uniunea Eurasiatică este o alternativă la UE și NATO, a declarat astazi ambasadorul rus la Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, scrie RTCG.

Diplomatul rus a subliniat că pentru Macedonia este mai bine să devină membru al Uniunii Eurasiatice – o „organizație umană și democratică”. Totodată, el spus despre NATO că este „un concept eronat din secolul trecut, care nu a avut timp să se transforme”.

Vorbind despre acordul dintre Skopie și Atena referitor la redenumirea Macedoniei, el a spus că „greșelile au consecințe”.

Anterior, Federația Rusă a amenințat că va impune veto în ONU în ceea ce privește schimbarea numelui Macedoniei.

Aminitm, referendumul privind schimbarea numelui Macedoniei a fost invalidat din cauza prezenței scăzute la vot. Schimbarea numelui țării în Macedonia de Nord a fost susținută de 91,46% dintre cetățenii care au participat la vot. Acum, soarta redenumirii acestei țări urmează să fie decisă de parlament.

Sursa: Pagina de Rusia