UPDATE ( ora 16;45 ) Forţele speciale ale poliţiei au pătruns în farmacia din Gara centrală din Koln, reuşind eliberarea ostaticei şi arestarea autorului, anunţă autorităţile germane.

„Autorul atacului a fost imobilizat. Femeia care era ostatică este rănită uşor şi primeşte îngrijiri medicale”, a transmis Poliţia germană, prin Twitter.

„Autorul atacului este în stare gravă, necesită resuscitare şi a fost transportat spre spital”, a precizat Poliţia.

Știrea inițială

Poliţia germană a fost chemată luni să intervină într-o "situaţie cu ostatici" în apropiere de principala gară din Koln (vest), informează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.

O purtătoare de cuvânt a poliţiei a indicat că "se crede că o femeie a fost luată ostatică ori la McDonald's, ori la o farmacie din apropiere", menţionând că nu se cunosc deocamdată alte detalii.

Potrivit revistei Focus, lângă gara din Koln ar fi fost trase mai multe focuri de armă. Purtătoarea de cuvânt a poliţiei a afirmat însă că nu există informaţii că s-ar fi deschis focul.

Într-un mesaj pe Twitter, poliţia a precizat că se ocupă de "clarificarea situaţiei" şi a cerut publicului să evite zona din apropierea pieţei Breslauer din oraş.

Nivelul de alertă se menţine ridicat în Germania, la aproape doi ani după atentatul din piaţa de Crăciun de la Berlin soldat cu 11 morţi, revendicat de Statul Islamic.