Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat duminică că speră ca vizita sa în Germania la sfârşitul lunii septembrie să pună capăt complet tensiunilor dintre cele două ţări, relatează dpa şi Reuters.

Îmbunătăţirea relaţiilor dintre guvernele turc şi german, cooperarea economică, dorinţa Turciei de a deveni membru al UE şi lupta împotriva terorismului sunt priorităţile vizitei mele în Germania, a declarat Erdogan duminică la plecarea sa către Adunarea Generală a ONU de la New York.

"Principala prioritate a vizitei mele în Germania va fi depăşirea perioadei pe care am experimentat-o în ultimii ani în relaţiile noastre politice", le-a spus Erdogan reporterilor.

"Voi pune de asemenea accent pe paşii care pot fi luaţi pentru consolidarea legăturilor noastre economice", a mai spus el.

Erdogan soseşte joi la Berlin la invitaţia preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier. El se va întâlni de două ori cu cancelarul Angela Merkel înainte de a merge la Köln pentru deschiderea unei moschei.

În ultimele luni, Berlinul şi Ankara au încercat să-şi normalizeze relaţiile care au cunoscut o înrăutăţire din cauza arestării unor cetăţeni germani în Turcia şi a îngrijorărilor privind respectarea drepturilor omului de către Ankara.

Turcia îi acuză pe cetăţenii germani plasaţi în detenţie de legături cu Fethullah Gulen, clericul considerat de Ankara responsabil de orchestrarea puciului eşuat din iulie 2016, sau cu membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii.

Proteste masive anti-Erdogan sunt aşteptate la Berlin şi Köln