Statele Unite ale Americii sunt gata să impună noi sancțiuni contra Rusiei din cauza atacului din Salisbury asupra lui Serghei și a Iuliei Skripal.

Anunțul a fost făcut de consilierul Secretarului de Stat american pe probleme economice Manisha Singh, notează TASS.

„Știm foarte bine că se apropie termenul în care al doilea val de sancțiuni contra Rusiei urmează să intre în vigoare. Urmărim ce se întâmplă și suntem gata de impunerea noilor sancțiuni. Am cerut garanții din partea Moscovei că nu folosește și nu a folosit substanțe chimice cu caracter ofensiv. Am cerut acces pentru experții internaționali la obiectele secrete ale Rusiei”, a spus Manisha Singh.

Oficialul american a menționat că în luna noiembrie urmează să intre în vigoare a doua etapă de sancțiuni impuse de Administrația de la Washington contra Moscovei.

Aceste sancțiuni prevăd că interzicerea vânzării către Rusia a produselor electronice cu destinație dublă. Următoarea etapă presupune interzicerea tranzacțiilor în dolari pentru principalele bănci rusești și înghețarea datoriei de stat a Rusiei.

SUA a decis să impună noi sancțiuni contra Rusiei ca rezultat al incidentului din 4 martie din Salisbury. Atunci, fostul agent GRU Serghei Skripal și fiica acestuia Iulia au ajuns inconștienți la spital.

Ulterior, medicii au stabilit că cei doi au fost intoxicați cu un gaz neuro-toxic numit Noviciok. Londra a acuzat oficial Moscova de atac chimic pe teritoriul suveran al coroanei Britanice. Rusia a respins acuzațiile. În urma incidentului, Londra a expulzat 23 de diplomați ruși, Moascova a expulzat și ea un număr similar de diplomați britanici. În semn de solidaritate peste 20 de state occidentale au expulzat peste 100 de diplomați ruși.

Noul pachet de sancțiuni prevede interzicerea exportului de tehnoilogii și de elemente electro-tehnice cu destinație dublă către Rusia. Acesta este primul pas al sancțiunilor. Al doilea ar urma să intre în vigoare peste trei luni și prevede interdicția impusă unor bănci rusești de a mai efectua operațiuni cu dolari și chiar interzicerea zborurilor peste Ocean a companiei rusești Aeroflot.

Între timp, Washingtonul așteaptă dovezi din partea Moscovei că nu a avut nici o implicare în incidentul de la Salisbury. După anunțarea noileor sancțiuni, rubla rusească s-a devalorizat simțitor față de dolar și euro.