Gaura în corpul Navei Soyuz a fost făcută de astronauții americani care astfel sperau să trimită mai rapid pe Pământ un coleg de al lor care s-a îmbolnăvit în Spațiu. Cel puțin așa susțin unii funcționari importanți de la Roskosmos.

Oficialii din Roskosmos, care au dorit să-și păstreze anonimatul, au declarat pentru Kommersant că americanii au sperat că întregul echipaj de pe Stația Spațială Internațională va fi evacuat, iar colegul lor va fi tratat deja pe Pământ.

Nava Spațială Soyuz s-a conectat la Stația Spațială Internațională în luna iunie a acestui an.În luna august, astronauții au descoperit depresurizarea stației și pierderi de oxigen.

Specialiștii au găsit o gaură minusculă de circa 1,5mm. Specialiștii ruși au presupus că această gaură a fost creată de un micro meteorit, însă s-a depistat că aceasta a fost făcut din interior. Unii specialiști consideră că gaura ar fi fost făcută la sol, atunci când nava era asamblată și că fuselageul ar fi fost găurit intenționat.

La o nouă concluzie s-a ajuns după examinarea pozelor făcute de astronauții ruși. Specialiștii au observat în jurul găurii mai multe zgârieturi, ceea ce potrivit unora, demonstrează că fuselajul a fost găurit în imponderabilitate deoarece asupra bormașinii nu se poate apăsa cu putere și ea alunecă.

Directorul Roskosmos, Dmitrii Rogozin, a refuzat să comenteze această versiune spunând că nu există o concluzie finală. Totuși, specialiștii de la Centrul de Coordonare au ordonat astronauților ruși să nu le permită celor americani să treacă pe partea rusă a Stației Spațiale Internaționale fără permisiunea șefului de echipă.

Acum, pe Stația Spațială Internațională se află șase astronauți, dintre care trei americani, doi ruși și un german.

În istoria Astronauticii există un precedent, când, din cauza unui membru al expediției care s-a îmbolnăvit pe orbită, întreaga misiune a fost întreruptă înainte de vreme. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1985. Atunci, starea de sănătate a astronautului Vladimir Vasiutin s-a agravat imediat ce a ajuns pe Stația Spațială Saliut 7 și întregul echipaj s-a întors pe Pământ.