Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a ajuns în după amiaza zilei de sâmbătă, 17 august, la Berlin unde a încercat să dea semnale de menținere a unei relații frivole cu cancelarul german Angela Merkel și să spulbere dezacordurile privind gazoductul Nord Stream 2. Atmosfera a fost mai degajată decât la întâlnirile anterioare, iar cei doi lideri și-au reafirmat angajamentele față de acordul energetic, în ciuda presiunilor care vin din partea SUA.

Întâlnirea dintre Putin și Merkel poate nu a avut aceeași rezonanță ca și summitul Putin-Trump de la Helsinki, întrevedere pe care liderul de la Casa Albă a numit-o „extraordinară”. Însă Trump nu a lipsit din discuția dintre liderii de la Moscova și Berlin, notează publicația Politico.

La conferința de presă de la Helsinki, cu liderul rus, Trump a declarat presei: „Nu sunt sigur că extinderea conductei Nord Stream 2, este în interesul Germaniei sau nu. Aceasta a fost o decizie pe care au luat-o. Vom concura cu Rusia pentru a furniza gaze”.

Câteva zile mai devreme, Trump declara la Summitul NATO de la Bruxelles, că Germania este controlată complet de către Rusia. Aceste declarații ar putea fi o încercare a liderului de la Casa Albă de a influența germanii să cumpere mai mult gaz lichefiat din SUA.

Dacă Trump a încercat să stopeze proiectul Nord Stream 2, atunci Merkel și Putin au arătat că este prea devreme pentru ca acest proiect să fie îngropat.

„Germania este unul dintre principalii noștri parteneri comerciali”, a declarat Putin. Liderul de la Kremlin a adus în fața publicului și statisticile care arată că schimburile comerciale dintre cele două țări sunt în creștere, la fel ca și numărul companiilor germane care operează în Rusia.

Deși cunosc foarte bine limbile rusă și germană, cei doi lideri au fost foarte discreți și au vorbit fiecare în limba lui. Angela Merkel a subliniat responsabilitatea globală, în timp ce Vladimir Putin a vorbit despre cooperarea economică și necesitatea asigurării cu gaze naturale.

Merkel a adus pe ordinea de zi a discuțiilor necesitatea unei misiuni de pacificare sub mandat ONU în Ucraina, cu sporirea rolului Germaniei în reglementarea conflictului din Donbas. De asemenea, cancelarul german a abordat problema din Yemen și rolul Iranului în politica internațională.

Cei doi lideri s-au întâlnit ultima oară în luna mai a acestui an, după o pauză îndelungată generată de anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.

Cheia discuțiilor dintre cei doi lideri au fost planurile de dublare a capacității conductei Nord Stream cu încă două conducte în anul viitor. Aceasta, în ciuda temerilor că acest plan ar putea submina din punct de vedere economic și strategic statele din Europa centrală și de est folosite până acum pentru tranzitarea gazului rusesc.

„Dacă Nord Stream 2 va fi realizat, atunci Ucraina ar trebui să aibă un rol aparte în tranzitul gazului către Europa”, a declarat Angela Merkel.

Germania a sprijinit acest proiect în ciuda opoziției din partea mai multor state care critică acest gazoduct care ar fi în opinia lor „o  nouă pârghie politică” în mâna Moscovei.

Dacă acest proiect va fi realizat atunci Ucraina va pierde milioane de dolari de pe urma neplății taxelor de tranzit din partea Rusiei pentru folosirea infrastructurii rămase încă din perioada sovietică. În aceste condiții, apare o problemă în ceea ce privește asigurarea cu gaze a Europei centrale și de est.

Vladimir Putin nu a exclus că Rusia va continua să transporte gaz prin Ucraina, subliniind că Nord Stream 2 este un proiect strict economic care ar putea „minimiza riscurile” în ceea ce privește asigurarea Germaniei cu gaz.

Liderul de la Kremlin a spus că deocamdată capacitatea gazoductului din Ucraina satisface necesitățile economice și a prezentat cifra de 53 de miliarde de metri cubi de gaz care a fost importată în 2017 de către Germania. Această cifră este cu 13% mai mare față de anul 2016. Putin a subliniat că Nord Stream 2 ar putea transporta anual 110 miliarde de metri cub de gaz.

Putin a venit la întâlnire cu o întârziere de 30 de minute, după ce a făcut o incursiune la nunta ministrului austriac de externe.

Merkel a spus că întrevederea va fi una de lucru fără rezultate specifice.

În ceea ce privește Siria, ambii lideri au subliniat necesitatea unui program pentru evitarea unei catastrofe umanitare.

„Trebuie să evităm o catastrofă umanitară. Am observat că insurgenții se retrag, dar ordinea  și pacea nu a fost instalate ”, a spus Merkel. .