Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a reacționat la raportul prezentat de către Misiunea specială de monitorizare a OSCE din Donbas, raport potrivit căruia separatiştiii au în dotare armament şi muniţii ruseşti. „Este clar cine alimentează și menține războiul în Donbas!”, a scris pe Twitter ofițerul de presă al diplomației americane, Heather Nauert.

Reprezentantului Departamentului de Stat al SUA susţine că faptul demonstrează, încă o dată, implicarea directă a Rusiei în conflictul din sud-estul Ucrainei.

Diplomatul american i-a cerut Moscovei să respecte acordurile de la Minsk, documente la care, de altfel, face referire ori de câte ori are nevoie să atace autoritățile de la Kiev.

Amintim că Misiunea specială de monitorizare a OSCE din Donbas a descoperit armament nou în dotarea separatiștilor pro-ruși din Donbas. Inspectorii OSCE a au depistat sisteme mobile de lansare a rachetelor GRAD, muniții și aruncătoare de obuze.

Anterior, OSCE a publicat imagini filamte cu drona în care se vede cum un convoi militar rusesc traversează ilegal frontiera Ucrainei și se îndreaptă spre teritoriile controlate de separatiști.