Apar noi detalii despre bucata de pod prăbușită în apropiere de orașul Genova, în Italia. Sursele Libertatea au dezvăluit că podul, o copie vagă după cunoscutul Brooklyn Bridge din New York, a fost inaugurat la 1 martie 1964, însă s-a dat în folosință abia după 4 ani.

Podul, cunoscut sub numele de 'Morandi' a fost inaugurat 1964 și încă de la construcție a întâmpinat probleme, având în vedere că a fost deschis circulației la 4 septembrie 1967, adică la patru ani distanță.

În urmă cu doi ani, inginerul și profesorul Antonio Brencich, de la Universitatea de Construcții din Genova, a declarat că podul are o problemă în porțiunea care s-a prăbușit marți.

Totodată, între anii 80 și 90 s-au făcut reparații pe partea prăbușită a podului. Mai jos puteți vedea o imagine de colecție, publicată într-un ziar local în 1966, cu Podul Morandi.

Podul a fost gândit de Riccardo Morandi, iar la construcția lui s-au folosit materiale precum beton și oțel.

Reamintim că podul, aflat la 50 de metri înălțime, s-a prăbușit marți, în timpul unei furtuni puternice, arată poliția. Autoritățile susțin că mai multe mașini se aflau pe pod în momentul producerii incidentului și că ar exista cel puțin 30 de morți și 13 răniți. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) susține că printre victime, până în acest moment, nu se numără cetățeni români.

Sursa: libertatea.ro