Românii din diaspora protestează, vineri, împotriva Guvernului, Piaţa Victoriei din Capitală fiind punctul central spre care s-au îndreptat înca de joi seara manifestanţii, scrie Agerpres.

Jandarmeria Română anunţă vineri seară că se va interveni în Piaţa Victoria pentru restabilirea ordinii publice în zona de desfăşurare a protestului.

"S-au făcut somaţiile legale, se va interveni spre restabilirea ordinii publice, cele trei semnale luminoase de avertizare au fost făcute", precizează Jandarmeria Română.

Peste 170 de persoane au necesitat îngrijiri medicale la mitingul din Piaţa Victoriei Numai în intervalul 20,00 - 21,00 pompierii SMURD au acordat asistenţă medicală unui număr de 62 de persoane. Nouă persoane au fost transportate la spital, două dintre acestea fiind jandarmi.

Şeful Serviciului de comunicare din Jandarmeria Română, Marius Militaru, a făcut vineri seară un apel către femei şi copii să se retragă în zone ferite de violenţă sau să părăsească aria în care se desfăşoară protestul.

Sursa citată scrie că în faţa clădirii Guvernului sunt peste 60.000 de manifestanţi.

Mai mulţi protestatari s-au manifestat agresiv în timp ce oamenii au aprins lanternele telefoanelor cu ocazia intonării Imnului Naţional, iar jandarmii au intervenit cu gaze iritante şi lacrimogene.

O parte din cei prezenţi au părăsit zona menţionată după care s-au întors scandând "Hoţii, hoţii", "Nu plecăm, nu plecăm".

Pe o clădire din apropierea guvernului se proiectează mesaje precum "Noi suntem poporul", "Fără violenţă".