Uniunea Europeană și-a exprimat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional, precum și angajamentul pentru soluționarea pașnică a conflictului cu Rusia, se arată în declarația Înaltului Reprezentant al UE, la comemorarea a 10 ani de la conflictul armat dintre Rusia și Georgia.

„Din păcate, prezența militară rusă în Abhazia și Osetia de Sud continuă să încalce dreptul internațional și angajamentele asumate de Rusia, în conformitate cu acordul din data de 12 august 2008, încheiat cu medierea UE“, -se arată în declarație.

UE a reafirmat angajamentul de a continua să participe la eforturile de stabilizare și de soluționare a conflictului din Georgia, inclusiv prin co-prezidarea negocierilor de la Geneva, ca parte a eforturilor reprezentantului special al UE și prezenței permanentă a misiunii de monitorizare a UE.

UE a salutat pachetul de propuneri „Un pas spre un viitor mai bun“ al guvernului Georgiei și consideră că acesta aduce beneficii cetățenilor de pe ambele părți ale frontierelor administrative, prin promovarea comerțului, educației și mobilitatii.

Declarația mai spune că, în zece ani, Georgia și-a consolidat instituțiile democratice și reformele desfășurate în domeniul statului de drept.

„Georgia a dezvoltat o economie înfloritoare și a devenit o destinație importantă a investițiilor străine directe și a turismului. În prezent, ea este un model de stabilitate democratică în regiune“ – încheie declarația oficiala a UE.

Sursa: paginaderusia