Mike Pompeo, secretarul american de Stat, a declarat că preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat la Helsinki cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre modalităţile prin care s-ar putea soluţiona criza din Siria şi asigura revenirea refugiaţilor care au fugit din ţara devastată de război.

"A existat o discuţie între preşedintele Trump şi preşedintele Putin despre o soluţie pentru Siria şi cum au putea face ca refugiaţi să revină", a declarat oficialul american, precizând că "este important ca (...) printr-un mecanism voluntar, aceşti refugiaţi să se poată întoarce în ţara lor natală".

Pompeo a salutat şi posibilitatea unor noi discuţii între Trump şi Putin, la Washington, informează agenţia de ştiri Reuters.

"Sunt foarte fericit că cei doi lideri ai unor ţări foarte importante continuă să se întâlnească", a afirmat Pompeo.

Sursa: Mediafax.ro