Cel puţin 14 persoane au fost rănite după ce un individ a comis vineri un atac cu un cuţit într-un autobuz, în orăşelul Lübeck, situat în nordul Germaniei, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de presa locală.

Autoritățile au confirmat că au trimis forțe de ordine numeroase la locul producerii incidentului, scrie realitatea.net.

Potrivit rapoartelor poliţiei, un suspect a fost deja reținut.

Dintre cele 14 victime, două sunt în stare gravă și au fost transportate la spital, în timp ce restul au primit îngrijiri medicale la fața locului. 

Autoritățile încearcă acum să determine circumstanțele în care s-a petrecut incidentul și motivația agresorului. 

Potrivit martorilor, atacatorul ar fi aruncat pe podea un rucsac din care a început apoi să iasă fum, apoi ar fi scos un pistol. Bărbatul era înarmat și cu un cuțit de bucătărie cu care i-ar fi atacat pe pasageri.

Oamenii au început să țipe și au încercat să sară din autobuz, potrivit presei locale.

Autobuzul era plin cu oameni, relatează LN.

Șoferul autobuzului a oprit imediat vehiculul și le-a deschis oamenilor toate ușile. El s-ar număra printre cei atacați. 

„Una dintre victime tocmai îi oferise locul pe scaun unei pasagere în vârstă când a fost înjunghiată în piept. A fost un carnagiu”, a declarat un martor.

Informațiile publicate de presa din Germania vorbesc de un atacator de origine iraniană, în vârstă de aproximativ 30 de ani.