Preşedintele american Donald Trump a elogiat, marţi, întâlnirea sa din ajun de la Helsinki cu preşedintele rus, Vladimir Putin, încercând totodată să discrediteze percepţia larg răspândită că ziua petrecută în Finlanda alături de omologul său rus a fost în detrimentul SUA, relatează Reuters.

"Întâlnirea pe care am avut-o la NATO şi la care am strâns cantităţi uriaşe de bani a fost grozavă, dar cea cu Vladimir Putin al Rusiei a fost încă şi mai bună", a transmis Trump pe Twitter. "Din păcate, nu a fost prezentată aşa cum a fost - Fake News o iau razna!", a adăugat el.

Conferinţa de presă la care a participat luni Donald Trump alături de Vladimir Putin şi la care liderul de la Casa Albă a minimalizat evaluările serviciilor de informaţii americane în sensul că Rusia a intervenit în campania prezidenţială din 2016 a fost criticată atât de democraţi, cât şi de republicani, care au afirmat că preşedintele a pus Rusia înaintea intereselor SUA.

Într-un alt mesaj de Twitter difuzat tot marţi, Trump îşi asumă meritul de a fi întărit NATO, la al cărei summit a participat săptămâna trecută, susţinând că alianţa este mai bine finanţată acum datorită lui.

"Am avut o întâlnire grozavă la NATO. NATO a fost slabă, dar acum este puternică din nou (ghinionul Rusiei). Presa nu spune decât că am fost dur cu liderii, nu vorbeşte niciodată de bani!" - a mai scris Trump. Sursa: AGERPRES