ppUn român a fost răpit în Libia, sâmbătă, de la compania petrolieră pentru care lucra. Alături de el, alți trei libieni au fost luați prizonieri de persoane înarmate, care nu au fost identificate.

Doi au fost eliberați ulterior, însă soarta românului rămâne sub semnul întrebării. Ali E., manager de calitate la o  subsidiară a Companie Naționale a Petrolului din Libia, a oferit pentru Libertatea mai multe detalii despre românul răpit, dar și despre situația din zonă.

Atacul a avut loc în momentul în care inginerii părăseau zona de cazare din cadrul perimetrului. Ei se îndreptau spre un alt perimetru, atunci când au fost răpiți. Au fost luați cu o mașină, iar vehiculul lor a fost găsit abandonat la locul răpirii. În total, patru persoane au fost răpite – trei libieni și un român.

Două au fost eliberate, ulterior. Românul și un alt libian ar fi încă în mâinile răpitorilor, despre care nu se știu încă prea multe lucruri.

Ali E, care lucrează în Tripoli, la una dintre companiile care extrag petrol din perimetrul Sharara, unde lucra și românul, susține că nu este vorba despre o grupare teroristă, ci despre infractori. Cu toate acesta, scopul lor nu este clar și nici ce au făcut cu ostaticii.

Libianul care a stat de vorbă cu Libertatea susține că românul lucra pentru această companie de 10 luni. Potrivit acestuia, românul se numește Valentin. El a fost răpit alături de colegul său libian, pe nume Ashraf.

Ali a descris că munctiorii răpiţi au fost urcaţi într-o maşină 4×4 care a demarat în trombă. Potrivit unor surse, vehiculul a plecat în direcția orașului libian Ghat, aflat în sud-vestul țării.

Sursa citată mai precizează că răpitorii ar putea avea legătură cu gruparea rebelă locală care nu are conexiuni cu organizaţii teroriste, ci sunt simpli tâlhari în cautare de influenţă şi bani.

“Sper că nu este un grup terorist. Pentru că am fost şi eu  reținut  odată cu doi tipi sârbi și un  englez.   Cred că acest grup este legat de rebeli din Libia", spune Ali.

Alte surse, citate de Digi24, spun că românul răpit în Libia este din Ploiești și lucrează pe continentul african de 15 ani.

Ali E. susține că zona din care a fost răpit românul nu este una periculoasă și că acolo nu sunt grupări teroriste active. Cu toate acestea, vineri, alți doi ingineri libieni au fost răpiţi din acelaşi perimetru, dar au fost eliberaţi în cursul aceleiaşi zile.

Forțele de securitate libiene au lansat o operațiune în zonă