Șeful Agenției de spionaj a Statelor Unite, Dan Coats, a povestit despre scara la care s-au produs atacurile cibernetice la adresa infrastructurii din SUA.

Oficialul a comparat atacurile cibernetice cu pregătirea atacurilor de la 11 septembrie, atunci infrastructura cibernetică a SUA fiind la fel de solicitată, notează CNN.

„Urmărim semnale îngrijorătoare, cred că este un punct critic pentru noi. Toată infrastructura cibernetică a țării noastre se află sub un atac permanent”, a declarat Dan Coats.

Conducătorul spionajului american a menționat că înainte de 11 septembrie 2001, sistemul cibernetic al statului american a fost  supus unor atacuri asemănătoare.

Dan Coats a menționat că atacuile cibernetice vin din afara țării, iar țintele sunt site-urile instituțiilor guvernamentale, ale instituțiilor militare și ale celor mai mari companii.

Anterior, Ucraina a anunțat că Federația Rusă este autoarea unor atacuri cibernetice la adresa infrastructurii IT a țării.

Amintim că vineri, 12 agenți GRU au fost puși sub acuzație în SUA pentru atacuri cibernetice comise înaintea campaniei electorale din 2016.