Duma de Stat a Rusiei dezbate o temă demnă de un organ legislativ: să facă sau nu rusoaicele sex cu suporterii străini veniți la Campionatul Mondial de Fotbal. Unii parlamentari îndeamnă populaţia "să nu se sfiască" în acest sens, alții, dimpotrivă, sunt rezervați şi avertizează că aventurile cu microbiştii de peste hotare "ar putea creşte numărul mamelor singure".

Președintele Comitetului pentru educație fizică, sport și probleme ale tineretului, Ghenadi Dihterev, a îndemnat populația să nu se sfiască să se îndrăgostească și să întrețină relații intime cu microbiștii și microbistele care vin din străinătate, notează lenta.ru.

„Cu cât mai multe istorii de dragooste, cu cât mai mulți copii se vor naște în urma acestui Campionat Mondial, cu atât mai bine va fi pentru noi. Peste ani, acești copii își vor aminti că povestea de dragoste a părinților lor a început la CM 2018 din Rusia. Să dea Dumnezeu să avem cât mai multe astfel de istorii”, a subliniat Dihterev.

În opinia deputatului rus, aceasta va fi o contribuție umanitară și culturală importantă la istoria Federației Ruse.

Ieri, o altă aleasă a poporului rus, Tamara Pletneova, care conduce Comitetul pentru problemele familiei, dimpotrivă, le-a recomandat rusoaicelor să nu întrețină relații intime cu suporterii din alte țări. Pleteneova consideră aceste contacte ar putea crește numărul mamelor singure.

Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal începe astăzi, la Moscova, și se va încheia la 15 iulie.