Acordul dintre Atena și Skopje privind redenumirea fostei Republici Iugoslave a Macedoniei a durat doar o noapte. Președintele de la Skopje, Gjorge Ivanov a anunțat că va utiliza dreptul la veto.

„Acest acord nu consolidează societatea ci dimpotrivă o dezbină și mai mult, de aceea eu o să militez pentru un acord care nu atentează la mândria poporului macedonian și a cetățenilor din Macedonia”, a declarat Gjorge Ivanov, citat de Voice of America.

Șeful statului macedonian a mai adăugat că acest acord încalcă Constituția țării sale, iar tendința Guvernului de la Skopje de a adera la NATO și UE nu scuză acest document.

Amintim că premierul Macedoniei, Zoran Zaev, a anunţat marţi după-amiază ajungerea la un acord cu Grecia privind numele ţării sale, care se va numi "Republica Macedonia de Nord". 

Acordul, care intervine după disensiuni diplomatice de 27 de ani, ar fi trebuit să fie aprobat de Parlamentul macedonean şi supus unui referendum.