Întâlnire surpriză între Kim Jong-un și Moon Jae-in la granița dintre cele două Corei. Aceasta este a doua oară când liderii celor două state s-au întâlnit în zona de frontieră demilitarizată, scrie BBC News, citat de libertatea.ro.

Presa crede că cei doi lideri s-au întâlnit pentru a găsi o soluție pentru reluarea negocierilor privind summitul istoric SUA-Coreea de Nord.

Joi, președintele american Donald Trump a anulat summitul, programat pentru 12 iunie, dar mai târziu a sugerat că întâlnirea cu Kim ar putea totuși să aibă loc.

Discuțiile s-au desfășurat în partea de nord a satului în orașul Panmunjom între orele 15:00 și 17:00 a transmis președinția sud-coreană.

“Ambii lideri au făcut schimb de opinii … privind organizarea cu succes a Summit-ului Coreea de Nord-SUA”, se mai arată în comunicat.

Donald Trump a anunțat, vineri, că summitul cu Kim Jong-un ar putea avea totuşi loc pe 12 iunie. Anunțul președintelui american vine la o zi după acesta declarase că summit-ul cu liderul de la Pehanina, care urma să se desfășoare la Singapore, nu va mai avea loc.