Timp de cinci ani, prin băncile din Estonia au fost spălate peste 13 miliarde de dolari cu proveniență suspectă, predominant din Federația Rusă.

Totuși sumele ar putea fi și mai mari, susține Madis Reimand, șef al Departamentului pentru combatere a crimelor financiare de la Tallin, citat de Bloomberg.

Schemele de spălare de bani au fost anterior descrise de către jurnaliștii de la OCCRP.

În prima schemă, banii murdari din Rusia și hârtii de valoare cu proveniență dubioasă veneau mai întâi în Republica Moldova, apoi ajungeau în Estorina.

În a doua schemă este vorba despre așa-numita „spălătorie azeră”. Banii ajungeau pe conturile din Estonia ale unor nerezidenți.

O a treia schemă implica transferuri de bani și hârtii de valoare ale unor companii rusești nerezidente în Estonia. Reidman a declarat că în toate operațiunile erau implicate simultan câteva bănci estoniene.

Țările baltice, în special Estonia și Lituania au o faimă proastă în ceea ce privește spălarea banilor murdari din Rusia. Guvernele acestor țări au luat măsuri de prevenire și combatere a acestei practici, introducându-se și măsura de înghețare și sechetrare a activelor dubioase.

De la începutul anului 2018 au fost închise două bănci estoniene din cauza că au luat parte la spălătoria rusească de bani, iar guvernul Danemarcei a criticat filiala din Estonia a băncii daneze Danske Bank. Autoritățile însă spun că nu pot iniția cauze penale, deoarece tranzacțiile care se fac dinspre Rusia sunt netransparente, astfel fiind foarte greu de depistat un suspect sau un grup de suspecți.

Amintim că aproape 20 de bănci din Rusia au spălat bani printr-o bancă din țara noastră.

Potrivit jurnaliștilor, în spatele acestei mașinării stă Veaceslav Platon, cunoscut ca raiderul numărul unu din CSI. Acesta a fost reținut în iulie 2016 la Kiev, după ce a fusese dat în căutare internațională de autoritățile moldovenești.

În aprilie 2017, Platon a fost condamnat la 18 ani de detenție pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul fraudei de la Banca de Economii.

La sfârșitul anului trecut, acesta a mai primit 12 ani de pușcărie pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și corupere activă.