Ucraina a impus sancțiuni economice pentru o perioadă de trei ani uzinei metalurgice din Râbnița. Hotărârea în acest sens a fost luată de către Consiliul Național de Securitate de la Kiev, transmite 112.ua

Potrivit sursei, sancțiunile presupun blocarea activelor, limitarea operațiunilor comerciale, împiedicarea retragerii capitalului din Ucraina, prevenirea punerii în aplicare a obligațiilor economice și financiare, precum și interzicerea achizițiilor publice.

Sancțiunea face parte din lista celor 1000 de persoane fizice și juridice din Rusia care sunt „pedepsite” pentru agresiune rusă asupra Ucrainei.

Amintim că recent introducerea taxelor vamale de către SUA la importul de oţel a afectat şi activitatea Uzinei Metalurgice de la Râbniţa. Detalii AICI.

Printre cei sancționați se numără președintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, artistul Iosif Kobzon și alții.

Sancțiunile au fost impuse încă în data de 2 mai, însă lista a fost făcută publică abia acum. Ucraina acuză Rusia că s-a implicat în luptele din estul țării vecine și că a anexat ilegal peninsula Crimeea în 2014.