Rezultatele unui sondaj de opinie realizat în Ucraina de grupul sociologic Rating arată că 43% dintre ucraineni s-ar pronunţa în favoarea aderării ţării lor la NATO, dacă un referendum pe această temă ar avea loc în viitorul apropiat, scrie romania-actualitati.ro.

Conform sondajului, 33% dintre ucraineni ar vota împotrivă, 7% nu intenţionează să voteze, iar 18% se declară indecişi. În decembrie 2017, de exemplu, potrivit unui sondaj similar, 37% dintre respondenţi susţineau aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, în timp ce 26% erau împotrivă, iar 12% nu erau dispuşi să voteze.

În septembrie 2016, 43% dintre ucraineni erau în favoarea aderării Ucrainei la NATO, 29% s-au pronunţat împotrivă, iar 11% nu intenţionau să îşi exprime opţiunea pe această temă - potrivit cercetărilor sociologice.

Sondajul din martie 2014 arăta că, 34% dintre respondenţi îşi doreau ca Ucraina să devină stat membru al NATO, în timp ce 43% s-au opus unei astfel de iniţiative, iar 9% au declarat că nu intenţionează să voteze.