Trolii ruși au încercat să-i ajute liderului Partidului Laburist din Marea Britanie, Jeremy Corbyn să devină prim-ministru câștigând alegerile din anul trecut.

Pentru a putea să-l ajute pe Corbyn au fost create peste 6500 conturi de Twitter în ajunul alegerilor din Marea Britanie, scrie Sunday Times. În același timp Teresa May era supusă criticilor fiind lansate mesaje denigratoare la adresa ei.

 

Trolii au exploatat pe larg atentatul terorist de la Manchester Arena, aducându-se în prim plan reducerea numărului polițiștilor în țară, măsură adoptată pe timpul când May era ministru de Interne. O parte dintre aceste conturi au fost identificate ca roboți care acționau sub pseudonime de femei din Marea Britanie.

 

Specialiștii britanici au anunțat că cei 6500 de roboți sunt doar vârful iceberg-ului și au îndemnat Twitter să facă o anchetă internă. Rusia a fost învinuită de implicare în alegerile din SUA, Franța și Germania, Moscvoa respinge toate acuzațiile.

 

SUA a impus și unele sancțiuni pentru implicarea în alegerile prezidențiale.