Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 18 – 20 aprilie, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. 

În cadrul întrevederii au fost discutate subiecte privind cooperarea în domeniile educației, culturii și cercetării între Republica Moldova și România. Oficialii au vorbit despre dinamica pozitivă a dialogului bilateral și despre sprijinul constant acordat țării noastre de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni prin intermediul proiectelor culturale desfășurate în comun cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, colaborare inițiată în anul 2014 prin semnarea unor protocoale de cooperare, care sunt reconfirmate anual.

Ministrul Educației, Culurii și Cercetării, Monica Babuc, a apreciat înalt suportul acordat de autoritățile române pentru proiectele culturale derulate în Republica Moldova și s-a referit în îndeosebi la: organizarea Salonului Internațional de Carte – Bookfest Chișinău; programul de mobilitate în domeniul culturii, prin organizarea anuală a vizitelor de documentare la București pentru operatorii culturali din Republica Moldova; donațiile de carte în limba română; organizarea în comun a conferințelor științifice internaționale (conferința „Latinitate – romanitate – românitate”,cele trei ediții ale conferinței „Patrimoniul cultural românesc” ș.a.); proiectul ,,Caravana Limbii Române în Sudul Basarabiei” etc. Totodată, ministrul Monica Babuc și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul Guvernului României în ceea ce privește renovarea și dotarea grădinițelor, donarea autobuzelor școlare, precum și pentru fructuoasa colaborare în pregătirea dosarelor comune pentru includerea a 2 elemente ale patrimoniului cultural imaterial în Lista reprezentativă UNESCO: covorul tradițional românesc și Mărțișorul.

La rândul său, ministrul Natalia-Elena Intotero a subliniat că Republica Moldova reprezintă o prioritate a politicii externe a României și a remarcat importanța dezvoltării constructive și eficiente a relațiilor de cooperare bilaterală. Oficialul român a exprimat disponibilitatea dezvoltării în continuare a relațiilor interinstituționale, exprimându-și susținerea organizării schimburilor culturale și a diverselor proiecte pentru Republica Moldova.

Menționăm că în cadrul vizitei oficiale la Chișinău, ministrul Natalia-Elena Intotero va participa și la lucrările celei de a-III-a ediții a Conferinței științifice „Patrimoniul cultural românesc”, cu genericul ,,Centenar – 2018”, organizată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni.