În statul american Utah un elicopter s-a prăbușit după ce s-a lovit de un elan, transmite portalul regional KUTV.

Echipajul care se afla la bordul elicopterului monitoriza un elan, urmărind capturarea lui pentru un program al departamentului local de gestionare a resurselor faunei sălbatice. În timpul operațiunii, animalul a lovit elicopterul care se afla la o înălțime de 3 metri.

„E bine că a fost posibil să aterizăm... Noi prindem sute de animale în ficare iarnă, dar n-am avut niciodată astfel de cazuri”, a spus unul din participanții la operațiune.

Potrivit sursei, ca urmare a incidentului, cei prezenți la bord s-au ales cu traume nesemnificative. Elanul nu a avut de suferit.