Vanessa Trump, soţia lui Donald Trump jr., a fost spitalizată luni după ce a intrat în contact cu o pulbere de culoare albă conţinută într-un plic, anunţă Poliţia din New York, citată de Fox News.

Nora preşedintelui Donald Trump a deschis un plic care îi era adresat lui Donald Trump jr. Scrisoarea a fost primită luni la ora 10.00 (17.00, ora României) la apartamentul celor doi din Manhattan, New York.

Autorităţile nu au stabilit încă ce substanţă era în plic.

Vanessa Trump a fost spitalizată din raţiuni de precauţie, a comunicat Poliţia din New York.

Alte două persoane au fost transportate la spital, au declarat surse citate de postul ABC7NY.