Uniunea Europeană și Canada au semnat duminică, la Bruxelles, Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (CETA), după negocieri ce au durat șapte ani. Statele membre UE au ajuns vineri la un consens, iar fiecare dintre cele 28 de state membre a trebuit să spijine CETA astfel încât acordul să poată fi semnat duminică.

Semnarea CETA a devenit posibilă după ce Belgia a fost în măsură să își dea acordul. Parlamentul regiunii belgiene francofone Valonia a dat, vineri, undă verde, după ce blocase întreg procesul, cu câteva zile înaintea încheierii, transmite Calea Europeană. 

Acordul CETA va retrage peste 99% din tarifele ce sunt impuse în prezent asupra comerțului dintre UE și Canada și va aduce o creștere a comerțului în valoare de aproximativ 10,9 miliarde de euro anual. Acesta oferă standarde înalte pentru consumator, inclusiv protecție a mediului și a dreptului de muncă.

Acordul include prevederi asupra accesului pe piață a bunurilor, serviciilor, investițiilor și a achizițiilor publice. Alte prevederi fac referire la drepturile proprietății intelectuale, măsuri sanitare, dezvoltare sustenabilă, cooperare în domeniul reglementării, facilități comerciale, cooperare în materii neprelucrate, soluționare a litigiilor și a barierelor tehnice.

Românii vor putea călători fără viză în Canada, începând cu 1 decembrie 2017

Începând cu 1 decembrie 2017, toți românii pot intra pe teritoriul candian fără vize, în timp ce cei care au mai călătorit în Canada pot beneficia de acest acord de la 1 mai 2017.

„Am o veste bună în aceasta dimineață. S-a ajuns la un acord cu partea canadiană, rezonabil pentru ambele părți și în acest fel suntem în situația foarte potrivită pentru discuția de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA. Deci România nu mai are niciun fel de obiecțiuni față de acordul comercial cu Canada ”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis, după participarea la Consiliul European din 20 octombrie.