Departamentul Migrație al Lituaniei a publicat luni o listă cu 49 de cetățeni ruși, cărora le este interzisă intrarea în Lituania din cauza încălcărilor drepturilor omului și a spălării banilor.

Portalul Delfi explică că această listă a fost promulgată săptămâna trecută pe baza „Legii Magnitsky” care a intrat în vigoare în Lituania începând cu data de 1 ianuarie.

Legea în cauza a fost adoptata de Parlamentul Lituaniei în noiembrie anul trecut, acest act normativ fiind numit în onoarea avocatului rus Serghei Magnitsky, care a fost ucis în 2009 într-o închisoare rusească.

El a dezvăluit o fraudă masivă pusă la cale de oficiali ruși, care a dus la deturnarea de la bugetul de stat a 260 de milioane de dolari. Suporterii lui Magnitsky susțin că responsabilitatea pentru moartea sa o poartă autoritățile Rusiei. Kremlinul neagă aceste acuzații.

Lista neagra din Lituania include pe liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, pe șeful Comitetului de Investigații al Rusiei (SKR), Alexander Bastrîkin și pe vicepreședintele Comitetului de Investigatii al Ministerului rus de Interne, generalul Oleg Logunov, care a coordonat dosarul Magnitsky.

In listă mai apar judecătorii Elena Stașina, Alexei Krivoruciko, Svetlana Uhnaleva, Serghei Podoprigorov care au judecat dosarul, dar și șeful Inspectoratului fiscal al Moscovei, alți funcționari și oficiali ruși.

De menționat ca legi similare au fost adoptate în SUA, Canada și Estonia.